Via Transilvanica este un traseu de drumeții de aproape 1000 de kilometri începând din nordul țării,
în Bucovina, traversează Transilvania și se termină în sud, la Dunăre, în Drobeta Turnul Severin. În Sibiu, traversează partea de nord a județului, unind
Sighișoara cu Medias și apoi continuând mai departe pe Valea Tarnavelor, până în județul Alba. Traseul poate fi traversat atât pe jos, cât și cu bicicleta sau călare. Este destinat pentru
toți iubitorii de natură și drumeții, indiferent de condiția fizică. În județul Sibiu, Via Transilvanica are o lungime de aproape 100 de kilometri și face parte din sectorul numit Tera Saxonum,
deoarece traversează zone care erau locuite de sași transilvăneni. Traseul trece prin păduri dense, pajiști, terenuri agricole, drumuri de țară și sate vechi șăsești.
Prima etapă a Via Transilvanica din Sibiu începe de fapt în județul Mureș, în Sighișoara. Poate avea aproximativ 30 kilometri și 700 metri diferență de altitudine,
dacă decidem șă începem în Sighisoara și să terminăm în Mălâncrav sau alegem varianta mai scurtă, până la Floresti, 20 kilometri, cu 500 metri
diferență de altitudine.
În ambele variante, avem posibilitatea de a vizita o stână, unde vom putea servi masa.
Cazare în Florești sau Mălâncrav la una dintre pensiunile
aparținând Fundației Prințului Charles - Mihai Eminescu Trust (MET).
Obiective de vizitat: Castelul Bethlen în Criș, bisericile fortificate din Stejăreni și Mălâncrav, biserica evanghelică din Criș.
Sate prin care trecem: Stejăreni, Criș, Florești, Mălâncrav
Traseul parcurge păduri de stejar, pajiști, drumuri de pământ sau asfalt (în sate).
În a doua etapă drumețiilor nooastre pe Via Transilvanica din Sibiu vom parcurge distanța dintre Mălâncrav și Biertan. În funcție de locul în care am terminat ziua precedentă,
această etapă poate avea câteva versiuni, de lungimi diferite:
Aceasta este probabil cea mai ușoară etapă a Via Transilvanica: : 11 kilometri cu 400 metri diferență de altitudine între Biertan to Richis. Sau dacă începem în Copșa Mare,
15 kilometri și 550 metri de urcat
Cazare în Richis: pensiuni sau camping
Obiective de vizitatt: bisericile fortificate din Biertan și Richis, podgorii,
Sate prin care trecem: Biertan and Richis
Traseul parcurge păduri de stejar și salcâm, pajiști, drumuri de pământ sau asfalt (în sate)
Ultima etapă a drumeției noastre pe Via Transilvanica în Sibiu: : 20 kilometri cu 450 metri de urcat între Richiș și Mediaș.
Cazare în Mediaș: hoteluri, pensiuni, apartamente de închiriat
Obiective de vizitat: Mediaș, orașul vechi cu biserica fortificată (castelul)
Sate prin care trecem: Richiș
Traseul parcurge păduri de stejar și salcâm, pajiști, drumuri de pământ sau asfalt (în sate).